Este o afecțiune medicala in care mușchiul inimii devine slăbit in urma unui infarct sau in urma îmbolnăvirii arterei coronariene.
In cazul acestei afecțiuni arterele care asigura transportul sângelui către mușchii inimii se îngustează, funcția acestora devenind indisponibil de realizat sau realizabila parțial.
Alimentarea insuficienta a mușchiului inimii cu sânge produce leziuni la nivelul inimii, ventriculul stâng devenind mărit, slăbit si dilatat.
Acest lucru duce la incapacitatea inimii de a pompa sângele corespunzător, ceea ce poate duce in final la cedarea inimii.
Simptomele cardiopatiei ischemice (CI):
Este posibil ca in prima parte de după instalarea bolii sa nu apară niciun simptom, îngreunând astfel diagnosticarea si, prin urmare, inițierea unui plan de tratament.
Atunci când simptomele încep sa apară, acestea pot include (fără a se limita):
Senzație de oboseala extrema, dispnee, amețeala, leșin, durere in piept (angina), palpitații, umflarea picioarelor (edem), umflarea abdomenului, tuse sau congestii cauzate de acumularea fluidelor in plămâni, insomnia, îngrășare (atunci când nu apare in urma unei schimbări de alimentație sau a sarcinii).
Daca experimentați una sau mai multe dintre simptomele menționate mai sus, nu amânați vizita la medicul dumneavoastră si cereți ajutor imediat.
CI apare in general in urma unui infarct sau a degradării arterelor coronariene. Factorii de risc pentru declanșarea acestor afecțiuni, pot fi (fără a se limita la):
Factorul ereditar de boli cardiovasculare, hipertensiune, nivel de colesterol mărit, obezitate, diabet, boli ale rinichilor in stadia avansate, amiloidoza (acumularea de cantități anormale de proteina in țesuturi si organe), stilul de viată sedentar, consumul excesiv de alcool, țigări si/sau droguri.
Cum este diagnosticata CI?
Daca medicul dumneavoastră de familie suspectează îmbolnăvirea, va poate recomanda vizita la un doctor cardiolog , acesta efectuând un consult de specialitate, bazat pe istoricul dumneavoastră medical si ajutat de anumite analize de laborator si /sau investigații de screening (analize de sânge, ecografii, electrocardiograme, teste pentru determinarea nivelului de stres etc)
In urma diagnosticării si in funcție de alte afecțiuni existente, medicul specialist (consult cardiologic) in colaborare cu medicul dvs de familie, va va prescrie un plan de tratament.
Daca dumneavoastră sau cineva apropiat observați orice modificare a stării de sănătate, nu ezitați sa apelați la medicul dumneavoastră (consult cardiologic) pentru o evaluare generala a stării de sănătate.
Pentru detalii si programări accesați pagina noastră de internet aici sau apelați 0244 997.
Lasă un răspuns